Arbore de piper chinezesc Sechuan ( Zanthoxylum bungeanum ) 30-50 cm

Zanthoxylum bungeanum este cunoscut mai ales sub numele de piper de Sichuan (sau piper chinezesc) și este un arbust spinos din familia Rutaceae (aceeași familie cu citricele). Îți fac o prezentare completă:

🌱 Descriere botanică

Tip plantă: arbust spinos, foios.

Înălțime: 3–6 m la maturitate, cu ramuri dese, adesea arcuite.

Frunze: compuse, cu 7–15 foliole, verde-închis, cu glande uleioase aromatice vizibile.

Flori: mici, gălbui-verzui, apărând primăvara (aprilie–mai); majoritatea plantelor sunt dioice (plante separate mascul/femelă).

Fructe: capsule roșii-roz la maturitate (august–octombrie), care se deschid și lasă vizibilă sămânța neagră lucioasă. Condimentul este de fapt pericarpul capsulei, nu sămânța.
❄ Rezistența la ger

Rezistă bine la frig: până la –15 °C fără protecție.

În zone protejate și cu plante mature bine lignificate, există rapoarte de supraviețuire la –18 °C.

În climat continental rece, se recomandă plantarea într-un loc adăpostit (perete sudic, gard viu) și protecție la bază în primii 2–3 ani.
🍇 Proprietăți ale fructelor

Culinare:

Pericarpul uscat este baza piperului de Sichuan, folosit în bucătăria chineză, tibetană și nepaleză.

Gust distinct: aromă citrică, ușor lemnoasă, urmată de senzația de amorțeală/pișcare (datorată alcaloidului hidroxialfa-sanshool).

Se folosește în amestecuri precum 五香粉 (five-spice powder).

Medicină tradițională:

În medicina tradițională chineză: considerat stimulent digestiv, carminativ, antiparazitar.

Uleiurile esențiale au acțiune antimicrobiană ușoară.


Compoziție:

Uleiuri volatile (limonen, geraniol, citronelal).

Alcaloizi amidați (sanshool) responsabili de efectul de amorțeală.

Cantitate mică de vitamina C și flavonoide.

Atenție:

Semințele nu se consumă — sunt tari, amărui, fără valoare culinară.

Frunzele tinere au o aromă ușor citrică și picantă, cu parfum asemănător cu cel al fructelor.

În Japonia (soiul local numit sansho), frunzele tinere (kinome) se zdrobesc ușor între degete pentru a elibera uleiurile și se folosesc pentru:

ornarea și aromatizarea supelor clare (misoshiru, supă de pește)

salate cu pește crud sau fiert

orez fiert simplu (presat cu frunze tocate)

2. Fierte sau opărite

În unele regiuni din China, frunzele tinere se opăresc rapid și se toacă, fiind amestecate în omlete, clătite sărate sau tocane.

Fierberea reduce amăreala și aroma foarte intensă.

3. Uscate și măcinate

Mai rar, frunzele se usucă la umbră și se macină fin, fiind folosite ca praf condimentar împreună cu sare (asemănător cu „sansho no shio” din Japonia).

4. Murare / Conservare

Frunzele tinere pot fi murate în saramură slabă pentru a fi folosite iarna în mâncăruri tradiționale.

⚠️ Observații și precauții

Frunzele mature sunt mai tari, ușor amare și mai înțepătoare la gust. Se preferă cele foarte tinere, de primăvară.

La fel ca fructele, frunzele conțin compuși (sanshool) care pot da senzația de amorțeală pe limbă.

Se folosesc mai degrabă ca aromatizant decât ca ingredient principal.